vineri, 1 iunie 2018

Gastro- Street Food & More a.k.a. baietii care m-au convins sa scriu despre Urban Grill Fest

    Mai stiti articolul trecut despre Bookfest 2018 si ca spuneam ca anul asta s-a intersectat cu Urban Grill Fest? Ati ghicit, e timpul sa vorbesc despre mancare...si ca sa ne intelegem de acum, Food Truck Festival ( 25-28 mai ) si Urban Grill Fest ( 31 mai-3 iunie ) nu sunt unul si acelasi eveniment ( da, si eu am avut socul asta ).
    Dupa ce am iesit din pavilion cu sacose de carti si dupa ce am cumparat jumatate de hectar de levantica ( poate exagerez, poate nu ), am ajuns la concluzia ca ne este foame ( stiu ca sunt Capitanul Evident pana aici, nu ma judecati ).
    Asa ca dupa o invarteala de vreo jumatate de ora, ne-am dat seama ca nu iese fum pentru ca a luat foc vreo umbrela de la caldura, ci pentru ca exista gratare langa acele umbrele.
    Prima data am ajuns la Bogdan de la Texas Brothers Barbeque, si inca imi pare rau ca nu am incercat nimic de la el, pentru ca totul suna bestial. In lipsa de burger de pui, el ne-a trimis la baietii de la Gastro- Street Food & More, care sunt jos-palaria.
   Au fost amabili, super igienici ( manusi, sort, toate alea ), prietenosi, iar mancarea a fost facuta pe loc, foarte proaspata si gustoasa...mega gustoasa.
   Dupa devorarea burgarilor, normal ca m-am intors, am stat de vorba putin cu ei, dar nu destul ( sunt cateodata foarte desteapta si nu pun mai multe intrebari care sa ma ajute intr-un viitor articol ) si am aflat ca sunt din Sibiu si ca au fost la destul de multe evenimente, printre care Sunset Festival din Vama Veche, Cluj-Napoca Motor Show, Targul de Craciun din Șelimbăr ( Sibiu ), Food Truck Festival si nu in ultimul rand, Urban Grill Fest, ambele la Romexpo.
   Sper sa mai dau de ei pe undeva si poate atunci fac si eu rost de mai multe raspunsuri, pentru ca vreau sa stiu povestea din spatele dubitei negre si a mancarii gustoase.
   Ii puteti gasi la https://www.facebook.com/gastrostreetfood/
   Si pe cei de la Texas Brothers Barbeque aici:https://www.facebook.com/Texas-Brothers-Barbeque-440225096424986/
   
  

Bookfest- O noua moda printre adolescenti?

    " Copiii din ziua de azi nu mai citesc!" , "Dar pune si tu mana pe o carte, mama!", " Inchide calculatorul ala si citeste ceva!" , " Lasa benzile alea desenate/ tampenia aia de carte si citeste literatura de calitate!" 


     Suna cunoscut, huh? Asta pentru ca toti adolescentii au auzit macar o data una dintre propozitiile astea spusa de un parinte, un bunic sau un profesor...
     Eu fac parte din multii adolescenti ( as putea spune ) care citesc. Si ma refer ca citesc orice: de la reviste glossy la benzi desenate si articole de pe bloguri din diferite domenii, de la romane care sunt deja clasice la literatura contemporana, de la thriller la fantasy, dezvoltare personala si dragoste, intelegeti voi. Si ma irita cand lumea spune una din afirmatiile de mai sus.
    Intr-adevar, ca tara suntem printre ultimele locuri in Europa in ceea ce priveste consumul de carte. Si, ca librarie, daca nu esti un lant mare, cu notorietate, ai putine sanse sa supravietuiesti.
   
         "În prezent mai sunt puţin peste 200 de librării în ţară, din care un sfert în Bucureşti. Capitala realizează, de altfel, jumătate din cele 60 de milioane de euro provenite din aceasta industrie anual.”
         “Nu avem autori români. Nu ai de unde alege, calitatea manusriselor trimise de autorii români dovedeşte cât de puţin se citeşte în România. Modul în care sunt scrise cărţile care nu apar, manuscrisele care trec în aşteptare sau direct la refuzate dovedesc cât de puţin se citeşte în România.”- spune directorul asociatiei editorilor.

     Insa targurile de carte precum Bookfest si Gaudeamus gazduiesc anual mii de tineri pasionati de lectura si peste 1.000.000 de carti din care acestia pot alege si asta ajuta mult dupa parerea mea, mai ales ca de multe ori se intersecteaza cu alte festivaluri care atrag tinerii precum a fost anul asta paralel cu Urban Grill Fest, despre care voi vorbi in articolul urmator. De asta nu cred ca viitorul este la fel de sumbru cum pare.
   
      Astazi am fost la Bookfest, si am stat sa ma gandesc putin de ce imi place sa merg in cealalta parte a Bucurestiului ( chiar e nevoie de un metrou la Piata Presei ), sa stau in caldura si cel mai probabil in aglomeratie ( pentru ca la mine nu exista expresia "stam doar o ora" ) si cred ca am aflat raspunsul: imi place sa ma plimb printre standuri, sa rasfoiesc, sa ies din zona mea de confort vazand si alte edituri mai putin cunoscute si mai ales, sa vorbesc cu oamenii...


       Eram la Leda si ma pregateam sa platesc cartile pe care le alesesem ( va recomand literatura fantasy de la ei, au niste titluri superbe ) si am nimerit la o doamna la care am platit si anul trecut, si acum doi ani, si acum trei ani, insa nu ma asteptam sa ma recunoasca...si dintr-o data se uita la mine si spune " Tu ai fost si anul trecut, nu?" si dupa ne-am lansat intr-o discutie despre noutatile lor nu mai lunga de trei minute, dar a contat. Eram la Baroque Books & Arts ( suna pompos, cartile arata pompos, dar mi se pare o editura foarte cool pentru ca am vazut oameni extrem de diferiti invartindu-se in jurul acelor carti de dezvoltare personala, care sunt usor de citit...parca e o discutie cu un prieten) si am vazut o carte de Harry G. Frankfurt numita " Pe bune: Adevarul despre adevar. De tot rahatul. Adevarul despre bullshit" si am zis " Ce misto e asta!" pentru ca e o carte despre fake news si apare de nicaieri o doamna de la editura care spune " Intr-adevar e foarte misto!" si dupa mi-a povestit despre carte si si aici am avut o discutie scurta, dar foarte interesanta.
       Apoi am iesit din pavilion si am dat de un domn care venise cu un stand cu plante fix langa, ideea e ca i-am povestit despre o carte numita " Provence de la A la Z"  in timp ce luam ierburi aromatice de la el si parea foarte incantat.
     
     Si mi se pare ca in fiecare an din ce in ce mai multi copii si adolescenti isi fac drum la targurile de carte macar ca sa testeze terenul, daca nu ca sa plece cu geamantanul de carti dupa ei.....de asta sustin ca ne revenim incet, dar sigur in ceea ce priveste cartile citite anual.