joi, 14 februarie 2019

Recomandări pentru luna iubirii

Am tras chiulul vreo două săptămâni, știu, știu, cutiuța mea de plângeri e plină.

Azi revin cu un articol poate puțin întârziat, poate perfect, nu știu. Cert este că azi m-am gândit să scriu despre patru cărți de dragoste citite de-a lungul timpului pe care le recomand oricând cu drag.


Suflete Pereche de Cecelia Ahern

Prima carte dragă mie este "Suflete Pereche" de Cecelia Ahern. Aceasta este una dintre puținele cărți la care am văzut prima dată ecranizarea, pentru că nu știam de existența ei, însă mai târziu m-am îndrăgostit de autoare.

Povestea de aici este una între doi cei mai buni prieteni, Rosie și Alex, a căror prietenie și iubire este testată de viață într-un fel de care multă lume se teme, distanța și neprevăzut. Reușesc să păstreze legătura prin e-mailuri și scrisori nenumărate ( foarte bine și plăcut evidențiate în carte ).

Iubesc cartea asta pentru că e o poveste de dragoste care a reușit să depășească greutățile vieții, iar chimia dintre personaje m-a vrăjit.


Eleanor&Park de Rainbow Rowell

"Eleanor&Park" a fost o lectură de la care nu aveam multe speranțe pentru că am citit-o într-o vreme când era peste tot și cumva, niciodată nu m-a convins...apoi am citit primul capitol.

Este o poveste de dragoste poate pentru unii banală, însă sinceră, despre doi adolescenți extrem de diferiți, despre curaj, probleme de familie și lumea în care cu toții trăim.

Cred că-mi place așa mult și pentru că personajele nu sunt chiar de o frumusețe standard și au defectele acelea nevinovate pe care oricare adolescent le are sau le-a avut la un moment dat.

Încercați și "Fangirl" de la Rowell, o să vă placă.

Slam. Din dragoste pentru Layken de Colleen Hoover

Înainte de toate, "Slam" mi se pare o carte mult mai poetică decât altele. Nu mint când spun că această carte m-a făcut să văd poezia altfel, înainte de ea nici măcar vrând să aud de versuri.

Este genul de poveste pe care o citești dintr-un foc ( așa că poate o încercați în weekend, cu o cană de cafea sau ceai caldă? ), plină de suspans, însă care demonstrează într-o oarecare măsură, că destinul există.




Cel mai frumos loc din lume e chiar aici de Care Santos și Francesc Miralles

Cred că am lăsat neintenționat ce e mai bun la urmă.

Citit la recomandarea cuiva pe care îl cunosc ( mulțumesc ) și luată în grabă de pe un raft din Cărturești, nu mă așteptam ca "Cel mai frumos loc din lume e chiar aici" să fie cartea pe care să o devorez într-o după-amiază într-o cafenea și pe care să o recomand oricui de atunci( și când zic "oricui", mă refer la oricine, bărbat, femeie, adolescent, profesor, prieten ).

Este o poveste mult mai matură și mai serioasă decât cele prezentate anterior.
Este mai puțin despre dragostea dintre două persoane, cât despre dragostea de viață și de bucurie. Poetic, într-un fel deloc greoi, pune pe masă lucrurile frumoase și magia din fiecare zi pe care o trăim și ne arată de ce fiecare zi merită.


Voi le-ați citit?

Dacă nu, și vreți să o faceți, acestea sunt disponibile în link-urile de mai jos:

Suflete Pereche ( filmul se numește Love, Rosie )
Eleanor&Park
Slam. Din dragoste pentru Layken
Cel mai frumos loc din lume e chiar aici

2 comentarii:

  1. N-am citit niciuna dintre cărțile din lista ta, dar m-ai convins că adaug SLAM și Eleanor&Park pe wishlist ^_^
    Și legat de cartea Ceceliei, dacă ți-a plăcut, încearcă și PS Te iubesc. Am plâns enorm citind-o, dar încă e unul din romanele mele de dragoste preferate <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc de recomandare!! Coincidenta sau nu, am PS Te iubesc in biblioteca de ceva timp si sunt hotarata sa o citesc in primavara, dar ma voi asigura ca am servetele la mine:).

      Si in legatura cu Slam si Eleanor&Park, si tu s-ar putea sa ai nevoie de servetele. Sper sa-ti placa.

      Ștergere