joi, 22 decembrie 2016

Balul bobocilor a fost naspa si punct

            Poate ca pentru unii nu e naspa, poate ca eu sunt un hater. Sau poate chiar e naspa si eu mai bine stateam acasa.
            Dupa cum va puteti da seama, am fost la ceea ce multi numesc "Balul bobocilor", numai ca nu a fost nici bal, nu a fost nici al bobocilor, a fost o adunatura de adolescenti plini de hormoni, care erau acolo numai pentru ca, cel mai probabil, se gandeau ca pot da pe gat vreun shot fara sa ii vada diriga si o gramada de fosti elevi ai liceului care isi linguseau fostii profesori pentru recomandari la facultate.
            Sa va spun cum a stat treaba din punctul meu de vedere. Nici macar nu voiam sa fiu acolo, am fost de dragul experientei si al prietenilor, in parte obligata de cea mai buna prietena, in parte de mama, obosita si demoralizata pana la ultima celula, pentru ca "Ce sa-i faci?", societatea (colegii aia care se cred buricul Pamantului) in care traim crede ca daca nu mergi la bal, esti un incuiat.
            A fost in timpul saptamanii, iar asta a insemnat ca a trebuit sa ma trezesc de dimineata, sa imi fac treaba prin oras, sa merg in cealalta parte a orasului, la singura persoana care imi poate face si mie niste bucle decente fara sa-mi arda parul, la ora 11:00, pentru ca altcandva nu mai avea loc in program, iar apoi sa ma intorc acasa cu jumatate de kilogram de bigudiuri in cap, pentru ca altfel nu imi stateau buclele pana seara la sase.
            Dupa au urmat doua ore de caterinca cu o prietena care a venit la mine, disperata pentru ca nu stia sa se macheze si o mama speriata de rasul nostru, demoralizata ca nu o las sa ma ajute si care se uita la "Lectii de viata" de pe canapea. Asta a fost partea distractiva a zilei.
            In continuare, imaginati-va cei mai stramti pantaloni pe care ii aveti si, in cazul fetelor, camasa aia, care cel mai probabil ti-a luat-o matusa ta preferata si care are fermoarul ala care tot cade pe mijloc si tocurile, pe care inca nu stii sa mergi bine. Ma rog, nu cum am fost eu conteaza, ci cum a decurs seara.
           A urmat o serie de injuraturi si certuri cu "Suriorul", din diferite motive, de la tipa aia pe care nu o mai suporti,dar pe care mama lui vrea totusi sa o ia cu masina, pana la "cea mai buna prietena a ta sta pe strada aia, ametit-o!" si, intr-un final, am ajuns la club.
           Ar trebui sa mai spun ca locul ala imi dadea fiori? De la bodyguardul dubios care mi-a controlat in geanta, pana la barmanii dubiosi care flirtau cu boboacele, a fost groaznic. Clubul era poate unul dintre cele mai proaste din Bucuresti, undeva prin Regie, situat oarecum intr-un bloc, preturile erau mari, mai sus numitii barmani aveau prostul obicei sa arunce cu servetele, iar dupa primele 10 minute aveam la bord deja jumatate de duzina de palme mintale, iar creierul meu urla dupa liniste.
          Ca sa nu mai spun ca peste trei sferturi din toata petrecerea, noi astia "neimportanti" am stat pe canapelele alea super-aglomerate, uitandu-ne la douazeci de boboci sau de elevi de a zecea (am facut balul pentru doua generatii, deoarece anul trecut, liceul nostru nu l-a organizat), cum se rupeau in figuri si cum recitau poezii (ei le spuneau monologuri libere) impuse de profa de romana. La final a castigat exact cine credeam ca va castiga si bineinteles ca s-a lasat cu rauri de lacrimi, mai ales pentru pierzatoare.
          Pe la 10.00, barmanii deja se plictisisera sa refuze lumea, si mai scapau cate un shot de tequila, sau mai dadeau cate un strop de vodka in sucuri, un prieten isi sparsese ochelarii si majoritatea miroseau a tigari de la o posta, inclusiv cei care nu fumau. Unei colege ii cursese sange din nas, iar alteia din ureche.
Autorul a vrut sa zica aici ca shot-urile de tequila erau dragute, atat.


         Au fost insa patru parti bune: mi-am vazut doi colegi vechi (pe Parabatai nici nu o mai pun la socoteala), am facut un misto de milioane impreuna cu "Suriorul" si un coleg de clasa, artistul care a cantat si-a facut treaba foarte bine si vreo doua reprezentatii de dans de pe scena au fost superbe.
         La final,am ajuns acasa ca Cenusareasa, la miezul noptii, dar spre deosebire de ea, eu nu eram desculta si indragostita, ci obosita,cu urechile tiuind, dezamagita, infometata si cu portofelul gol.
         Voi ati fost la bal?Cum a fost experienta pentru voi?
        

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu