luni, 12 decembrie 2016

Impresii Gaudeamus 2016

              Okey, okey! Nu ma impuscati, stiu  ca a trecut aproape o luna de la Gaudeamus, dar sunt racita cobza, am un litru de ceai de tei indulcit intr-o sticla cu pai (merci tie, fato care nu ma lasi sa te imbratisez niciodata), un  teanc de carti pe care incerc sa le citesc printre stranuturi si m-am gandit sa devin melancolica. 
             De cand am aflat eu de Gaudeamus, si stiu de vreo trei ani, ii tarasc pe "suriorul" meu, pe Parabataiul meu (denumirea este o poveste lunga, are legatura cu o serie de carti si cu un serial, vorbim despre asta altadata) si pe inca un prieten bun, de la ora 10:00 pana pe la 17:00 la targul asta. Si ei merg doar de dragul zambetului meu cand vad muntii de carti, dar ii apreciez pentru asta, chiar daca anul asta, My Parabatai nu a existat la targ.
              In fine, nu mai conteaza. Editia asta a fost putin diferita de restul, poate am mai crescut eu,  poate mi s-au schimbat gusturile, sau poate este doar targul care, in fiecare an, aduna din ce in ce mai multi iubitori de literatura.
             Bine..."crescut" e mult spus, tot la stadiul de fangirl indragostita de tipi sexy din carti am ramas, doar ca anul asta am inceput sa devorez carti de dragoste, pe care nu le suportam pana acum, am citit ceva Louis Lowry si Neil Gaiman si am terminat seria "Percy Jackson si Olimpienii" de Rick Riordan. Plus ca am inceput sa citesc cartile unei autoare splendide, Corina Cindea. Dupa cum va puteti da seama, e o autoare din Romania, tara a carei literatura o puteam asemana doar cu Creanga sau Eminescu pana acum. Din fericire, nu e cazul si aici.
            Toate peste toate, am ajuns la Romexpo cam pe la 11:30, pentru ca meditatii si lene si mai tarziu a venit si suriorul, care era insarcinat cu tinutul pungilor in care se aflau "copiii mei" (asa le spun cartilor), pentru ca celalalt prieten era deja in dureri crunte de picioare. Am luat ca de obicei, o sacosa cu toate nautatile de la Leda, pentru ca sunt disperata dupa cartile lor Fantasy, si am avut ce alege deoarece au scos o noua colectie, LedaEdge. Si o data cu trecerea anilor, am observat ca cei  de la aceasta editura incep sa ma stie dupa nume sau fata, poate ca am o problema, nu stiu. Cateva carti de la Rao, cate ceva de la Nemira si Trei, ultima carte tradusa de Rick Riordan la Arthur si niste carti de la Librex, asi mai fi avut cate ceva de luat, dar locul se aglomerase si nu mai puteam sa mergem, da' pai sa mai gasim standuri.
            Am asistat si la o dubla lansare de carte, la Librex, unde m-am reintalnit cu doamna Cindea,a fost ca de obicei, o scumpa si ma bucur ca astfel de autori sunt promovati, pentru ca eu, cel putin, o apreciez atat pe ea, cat si ce scrie. Sincer, ma bucur ca am gasit standul, pentru ca era atat de mic si inghesuit undeva pe la ultimul etaj din pavilionul central si noi intarziasem atat de tare, incat imi venea sa plang de disperata ce eram sa ajung. Dar, nu-i bai, am reusit s-o fac si pe asta.
            La intoarcere, ca de obicei, le-am luat parintilor santaj sentimental sub forma de turta dulce, m-am contrazis cu baietii din cauza metroului, pentru ca eram paranoica si tot intrebam daca e cel bun, am bagat-o in sperieti pe mama, pentru ca nu raspundeam la telefon si am ajuns moarta de oboseala, dar cu 18 "copii" acasa.
            Voi ati fost la targ?Cum a fost?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu